Azi ma simt…

 

E 5:45. Dimineata. Mult prea dimineata. Se spune ca ganduile unui artist nu il lasa sa isi odihneasca ochii pana nu aseaza totul pe hartie, intr-un fel sau altul, cumva, descarcandu-si emotiile prin versuri, pictura, povesti, muzica. Fiecare este diferit in felul lui. Ma descriu ca fiind o persoana foarte sensibila si am nevoie sa fiu intr-un mediu  care sa ma faca sa ma simt comod si care sa ma inspire prin naturaletea lui. Am vizitat Palatul Primaverii, locul in care Zoe citea este absolut minunat, odata intrand in camera de odihna vezi in fata multa lumina, ferestre mari, in mijlocul carora se aflau doua scaune de culoare verde-albastrui cu imaginea a doi oameni fericiti care stateau pe iarba si isi impartaseau iubirea. Marginile scaunelor erau aurii, in armonie perfecta cu covorasul de sub masuta de cafea care se afla in mijlocul scaunelor. Un aer boem, feminin, luminos in stil baroc. Scaunele care nu pareau neaparat confortabile pentru citit dar erau atat de inspirationale, prin simplitatea lor, prin vibe-ul pe care il dadea lumina naturala care intra “subtil” prin geamurile imense si un pic “crapate”, astfel incat atunci cand vantul adie sa fluture perdelele din matase pura si sa te faca sa te simti ca intr-o poveste. In stanga si in dreapta erau “mini gradini exotice”, inchise cu geamuri iar sigurul perete care nu era din sticla era decorat cu  mozaic auriu, la capatul caruia era sculptat un cap de leu de unde se udau florile. Candelabrul din mijlocul camerei se asorta perfect cu draperiile , cu noptierele, biroul si vasele orientale de pe fiecare noptiera. E un loc de vis.

 

Imi propusesem sa scriu undeva la 3 pagini pe noapte. Viata mea era un amalgam de sentimente, vise si iluzii desarte. Ma simteam ca un robot. Suna alarma la 6:00, ma ridicam din pat ca si cum eram treaza de ceva timp, adevarul este ca nu inchisesem un ochi toata noaptea. Imi faceam patul si puneam de cafea. Asta era singurul highlight al zilei. Cafeaua. Hainele erau deja pregatite, intru la dus. Sterg usor oglinda aburita si privesc. Niciodata nu m-am urat atat de tare. Trebuie sa imi revin, imi zic. Viata nu se opreste la intamplarea unui eveniment neplacut dar evident, iti schimba perspectiva la 180 de grade. Sunt un alt om. Trebuie sa ma focusez pe cariera si sa avansez cat mai rapid, sa fiu mai buna din punct de vedere profesional, sa fac ceea ce imi place fara sa ascult de parerile celor din jur. De multe ori, oamenii care nu au trecut prin evenimente mai tragice nu vor intelege niciodata cat de rau iti pot face niste cuvinte, niste vorbe care poate nu isi aveau locul. De aceea cel mai bine este sa nu judeci pe nimeni fara sa ii cunosti povestea, lucru tot mai rar intalnit in ziua de azi. Imi place cumva sa imi exprim sentimentele intr-un mod artistic. Sa se vada. Dar sa vada doar cei care au ochii formati pentru asa ceva. De-as putea sa schimb lumea in mai bine… Dar stai! Chiar pot!

 

 

 

Am purtat

blugi/ sandale / pulover / geaca : hm

rucsac : primit cadou

kimono : made by my mom

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *