skincare routine – martie 2020 + cum am scapat de acnee

O parte din voi ma cunoasteti si in real life si deja stiti de lupta pe care am avut-o zi de zi cu acneea inca din perioada liceului. Ce-i drept am fost pe la multi dermatologi de-a lungul timpului si din pacate, pentru mine, niciunul nu a gasit o rezolvare. Tot timpul mi se dadeau antibiotice foarte puternice care mereu imi afectau intr-un fel sau altul organismul pentru ca ce sa vezi la vremea aia nici eu nu stiam ca trebuia sa iau cel putin un protector pentru flora intestinala. Niciunul din medicii la care am fost eu pana acum doi ani nu mi-a recomandat un protector pentru stomac. Intotdeauna solutiile pe care mi le dadeau erau preparate in farmacie si nu zic ca nu erau bune in general insa erau foarte puternice pentru tenul meu si ajungeam sa ma innrosesc foarte tare si chiar sa am mancarimi in zonele in care aplicam. De multe ori mi se oferea doxiciclina ca tratament timp de 7 zile consecutive. La vremea aia acceptam si le luam odata la 6 luni numai ca “sa scap” macar cateva zile de ele. Ce-i drept, in timpul tratamentului, acneea disparea in proportie de 80% insa imediat dupa ce treceau 2-3 zile reveneam la normal. Eram foarte dezamagita de mine in special. Nu intelegeam de ce la mine nu functioneaza avand in vedere ca respectam indicatiile medicului cu sfintenie.

Cel mai frustrant lucru era faptul ca desi eu ma chinuiam foarte tare cu tratamente dure – intern si extern plus dureri groaznice de stomac si tratamente faciale (facute tot de medici dermatologi – cu acul si mai stiu eu ce extractii cu diferite obiecte metalice + dureri ingrozitoare), numai eu stiu prin ce am trecut si cate am suportat – oamenii din jurul meu mereu simteau nevoia sa ma atentioneze ca tenul meu nu arata bine si ca eu ar trebui sa fac ceva in privinta asta – fara ca ei sa ma intrebe daca chiar fac ceva in privinta asta – judecau si dadeau sfaturi fara sa le pese daca pe mine ma afecteaza sau nu. Asa ca TU ala care citesti aici, tine minte asta : daca nu ai ceva bun de zis, daca nu te informezi mai bine inainte TACI DIN GURA!

Cum am reusit sa scap de acnee?

Cand am fost la medic ultima data si am urmat un tratament din nou, cu pastile foarte puternice care din nou, mi-au facut mai mult rau decat bine, am renuntat la absolut tot ceea ce imi recomandase si am ales sa nu mai iau nicio pastila si sa nu mai folosesc nicio solutie preparata in farmacie. Am ales sa nu mai aplic nimic pe fata decat un simplu gel de curatare si o crema banala din comert. Ma saturasem efectiv de toate tratamentele care nu isi faceau efectul si eram intr-o “depresie” – renuntasem la speranta ca ma voi vindeca vreodata.

Acneea este o afecțiune a epidermei apărută ca urmare a unei hipersecreții a glandelor sebacee și caracterizată prin puncte negre, puncte albe sau coșuri care apar la suprafața pielii. În unele cazuri apar și leziuni mai profunde, denumite chisturi Acne vulgaris (sau simplu acnee) este o afecțiune a pielii pe termen lung caracterizată prin zone cu puncte negre, puncte albe, pustule, piele grasă și posibilitatea apariției unor semne. Aspectul rezultat poate duce la anxietate, stimă de sine scăzută și, în cazuri extreme, depresie sau gânduri de suicid

sursa : wikipedia

Am tinut-o asa pana intr-o zi cand stateam in pat si ma uitam la story pe instagram la IGUANITA. Pe ea o urmaresc de la inceputuri insa nu stiu de ce pana in acel moment tot ce spunea la story imi intra pe o ureche si imi iesea pe alta. Eram asa suparata pe situatie ca practic nu voiam sa mai ascult sfaturile nimanui dar nici nu voiam sa ma informez. Nu mai stiu exact ce a spus atunci la story dar cumva m-a motivat si am inceput sa ma informez si am citit mult, despre piele despre produse, despre tipuri de acnee si asa mai departe, in timp ce urmaream cu foarte mare interes story-urile pe care le punea zilnic. Dimineata cand ma trezeam, imi faceam cafeaua si intram pe instagram sa aud ce a mai folosit si cum le-a folosit si cat de bine i-au facut. Usor usor am adunat informatii de la ea, de pe internet (site-uri straine-nu din RO) si m-am abonat si la cateva grupuri de pe facebook sa aud si parerile altor fete. Imi amintesc ca atunci era nebunia cu produsele de la plush bio si tare imi doream si eu insa aveam cumva o retinere. Dupa mari rasfoiri si reviewuri pe care le-am citit pana la urma le-am achizitionat. Sincer, pentru mine, NU au fost bune. Din contra, situatia se inrautatea pe zi ce trece dar imi ziceam ca asa e normal ca mi s-a spus ca asa se va intampla la inceput. Nu vreau sa intru prea mult in detalii pentru ca e mult de povestit insa pe scurt am renuntat la acele produse si mi-a fost mult mai bine.

Pe Iguanita o urmaresc si acum, sunt curioasa mereu ce produse mai testeaza si cat de bine functioneaza la ea. Intre timp, cu informatiile pe care le-am adunat pe caietel am reusit sa imi fac SINGURA o rutina corecta de skincare pe care o urmez cu sfintenie in fiecare zi. Pe langa aceasta rutina am hotarat recent sa urmez si un tratament cosmetic odata pe luna pentru ca sa ma rasfat si pentru ca ce-i drept oricate tratamente mi-as face eu acasa nu se compara cu cele facute de o cosmeticiana FOARTE BUNA.

Pana in momentul de fata am la activ 4 tratamente cosmetice, deci, au trecut 4 luni de cand am inceput si pot sa spun ca am vazut diferente enorme iar acum sunt foarte multumita cu rutina pe care o am si cu tratamentul odata pe luna. Daca sunteti din Bucuresti sau vreti sa veniti in Bucuresti odata pe luna la tratament va o recomand din tot sufletul pe DANIELA NAJA (aici). O gasiti pe instagram sub acelasi nume, tot acolo veti vedea si cateva imagini cu fete care au fost la tratamente la ea. Am descoperit-o pe story la EMA UTA si sincer pana in momentul de fata e cea mai buna cosmeticiana la care am fost pana acum.

Nu o sa atasez imagini cu inainte si dupa pentru ca nu ma simt confortabil cu asta insa va voi arata exact ce produse folosesc si cum le folosesc.

SKINCARE ROUTINE – MARTIE 2020

DIMINEATA :

  • curatarea tenului cu gelul de curatare de la BRUNO VASSARI (uneori il mai folosesc si pe cel de la khiels ca sa il termin insa preferatul meu este cel de la bruno)

Am descoperit acest gel de curatare cand am fost prima data la Daniela Naja, mi l-a aplicat in timpul tratamentului facial si am ramas placut impresionata asa ca mi l-am cumparat si eu. Este de ajuns sa aplici produs cat un bob de fasole si isi face treaba excelent. Eu am renuntat la a mai folosii apa micelara, tot la recomandarea Danielei, care mi-a spus ca din cauza asta imi apareau mici brobonele in zona cearcanelor. Stiti voi la ce ma refer. Nici nu am mai stat pe ganduri si efectiv am aruncat apa micelara pe care o aveam si bine am facut. Sincer chiar am vazut diferente mari in aceste 4 luni de cand nu mai folosesc apa micelara.

  • aplicarea serului cu niacinamide THE ORDINARY

Dupa ce folosesc gelul de curatare, usuc tenul cu un prosop de unica folosinta sau cu servetele si apoi aplic niacinamidele. Imi amintesc ca atunci cand mi-am facut rutina acesta a fost primul produs pe care l-am cumparat si sincer nu aveam mari asteptari insa cu timpul mi-a dovedit contrariul. La ce ajuta niacinamidele(vitamina B3) ? Repara pielea, au proprietati antibacteriene, au rolul de a regla excesul de sebuum, curata porii, sunt bune impotriva acneei si a petelor pigmentare si previne imbatranirea prematura a pielii. Este unul din produsele mele preferate din rutina de skincare.

  • aplicarea serului cu vitamina E ITS SKIN

Este foarte importanta ca dupa ce aplicati un ser sa lasati sa intre bine in piele si sa nu aplicati imediat urmatorul ser sau ce stiu eu o crema. Lasati sa actioneze macar 2 minute dupa care aplicati urmatorul ser pe fata. Vit E imi place foarte mult pentru ca imi lasa tenul foarte luminos si fin la atingere. Are rolul de a hrani si hidrata pielea cu efect anti-aging. Nu stiu daca este mai ok aplicat pe timp de noapte insa mie mi se potriveste cel mai bine dimineata.

  • aplicarea cremei de fata

Pentru asta folosesc urmatoarele 3 produse prin rotatie, in functie de cum imi simt pielea in dimineata respectiva.

Daca vreau sa ma machiez intotdeauna folosesc crema de fata de la Vichy pentru ca mi se pare ca fondul de ten se aseaza altfel daca o aplic insa in acelasi timp imi place si crema de la DR JART : CICAPAIR. Ambele functioneaza foarte bine pentru mine atunci cand vreau sa realizez un machiaj. De multe ori cand simt nevoia de extra hidratare pe timpul zilei aplic crema de la Kiehls cu spf 30. Da, stiu ca nu este de ajuns insa momentan nu am gasit o crema cu spf 50 care sa ma satisfaca pe deplin si inca testez.

  • aplicarea cremei de ochi cu avocado KIEHLS

Nu este crema mea preferata insa asta folosesc momentan pana o termin. Pentru mai multe detalii veti vedea ca voi face un review in urmatoarele zile.

  • aplicarea bazei de machiaj THE ORDINARY

Am simtit nevoia sa adaug si baza de machiaj in rutina de skincare pentru a va spune ca aceasta este cea mai buna baza pe care am folosit-o pana acum. Cu o rutina de skincare corecta si cu aceasta baza tenul va arata ca de portelan. Daca o aplici si tu nu ai o rutina buna probabil ca pentru tine nu va functiona, ca si de altfel orice iti pui pe fata inainte de fond de ten daca nu este potrivit pentru tine poate fi si cel mai bun fond de ten din lume ca tot groaznic va arata la final.

SEARA :

  • curatarea tenului cu gelul de curatare BRUNO VASSARI

Indiferent daca m-am machiat sau nu pe parcursul zilei mereu folosesc acest gel inainte de aplicarea serurilor/cremelor de noapte

  • apa termala IVATHERM

Mi-am facut un obicei in a-mi sterge tenul cu servetele dupa ce folosesc gelul de curatare asa ca inainte sa aplic urmatorul produs aplic apa termala pentru ca vreau sa intre mai in profunzime

  • aplicarea vit C REVOX

Acesta este produsul nr 1 din lista mea de favorite, insa despre asta vom povestii altadata. Il aplic mereu pe pielea umeda pentru ca vreau sa intre cat mai mult in profunzime. Ce rol are vitamina C? Este un puternic produs anti-aging care ofera pieli o luminozitate si reduce hiperpigmentarea acesteia. Are proprietati de hidratare si calmare a tenului

  • aplicarea acidului hialuronic THE ORDINARY

Cred ca nu are rost sa mai enumar beneficiile oferite de acidul hialuronic pe care cred ca deja toata lumea stie foarte bine. Inainte il aplicam si in rutina de dimineata insa pe parcurs am realizat ca nu mai simt nevoia sa aplic atat de multe produse pe timp de zi.

  • aplicarea CAFFEINE REVOX

Avand in vedere faptul ca imi petrec majoritatea timpului in fata pcului am nevoie de extra ingrijire pentru zona ochilor si astfel folosesc acest produs in fiecare seara, aplicat pe zona cearcanelor. Voi face un review curand.

  • aplicarea cremei hidratante de ochi cu avocado KIEHLS

Dupa ce serul cu cafeina intra foarte bine in piele aplic crema de hidratare cu avocado de la KHIELS. Mi-a placut foarte mult la inceput insa acum ori tenul meu deja s-a obisnuit cu ea ori ma astept eu la prea multe de la o crema. Abia astept sa o termin ca sa pot sa o comand pe cea de la Elysha Coy despre care am auzit numai de bine.

  • aplicarea cremei cu extract de melc Elisha Coy

As vrea sa fac un review mai detaliat data viitoare deoarece consider ca merita atentie deosebita. Este cea mai buna crema hidratanta pe care am folosit-o pana acum. Singurul minus pe care l-am gasit este faptul ca nu are spf, deci nu poate fi folosita ziua decat daca aplici dupa protectie solara dar in acelasi timp nu simt nevoia sa o aplic dimineata pentru ca isi face efectul pe timp de noapte extraordinar de bine

EXTRA

Nu stiu de ce, am ales joia sa fie ziua mea de rasfat. Astfel, in fiecare seara de joi ma ocup de tratamentele faciale pe care vreau sa mi le fac. Aplic diverse tratamente pe care le primesc de la sephora sau pe pe siteurile de unde imi comand cosmetice insa de cele mai multe ori sfarsesc prin a-mi face tratament cu argila, o lingurita de miere si putina zeama de lamaie, bineinteles inainte imi deschid porii, folosesc un scrub sau AHA – BHA de la THE ORDINARY si la final aplic cremele din rutina de seara.

Odata la doua saptamani sau ori de cate ori simt nevoia mai introduc in rutina de seara acidul lactic si atunci renunt in a mai folosi odata pe saptamana AHA-BHA.

In timpul sezonului rece imi place sa folosesc acidul glicolic tot in rutina de seara insa nu zilnic pentru ca altfel usuca tenul foarte puternic si duce la descuamarea acestuia. Il folosesc timp de 3 saptamani o zi da, doua nu si apoi fac pauza o luna. Asa functioneaza cel mai bine pentru mine.

Ce as vrea sa mai adaug in plus, cand am evenimente mai speciale sau filmez, fac poze sau efectiv am chef sa arat si mai bine folosesc aceasta masca de la pixi cu acid glycolic care imi ofera un plus la luminozitate si evident tenul arata impecabil machiat.

Multumesc daca ai avut rabdare sa citesti asta.

See you tomorrow.

Kisses, A.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com