Un weekend furtunos, la mare.

Scanez ultimele bonturi, rapid, fug spre vestiar sa imi iau geanta si in 10 minute ajung acasa. E ziua mea de nastere si trebuie sa profit cat mai mult de orele ramase. Costumul alb ma astepta gratios, calcat, apretat, pe umeras parca cumva stiind ca se va murdari imediat ce voi iesi pe usa. De ce te imbraci mereu in alb de ziua ta? (ma intreaba o prietena). Costumul de anul acesta este de departe preferatul meu *zise ea – dar mai multe despre asta intr-un articol viitor.

Ma imbrac, aplic o linie de tus si un lip stain rosu si ies rapid pe usa. Am intarziat. Ies din scara blocului si realizez ca azi a plouat. Fuck! Trebuie sa imi ridic pantalonii, macar sa ajung cu ei curati pana la restaurant. Am ales  “The Harp” si iti zic de ce. Decorul acestui restaurant se potriveste perfect cu starea mea din ultimul timp si cu povestile pe care le scriu si pe care mi le imaginez mereu. Inconjurata de carti, de o lumina “stearsa” dar placuta pentru citit, o atmosfera eleganta, simpla, dar nu iesita din comun. Canapelele din piele si detaliile aurii ale bibliotecii din spatele mesei la care stateam dadeau un aer usor barbatesc, sumbru dar cumva placut. M-am simtit perfect.

E dimineata, 11 martie. Ora 8:25. Deschid ochii nerabdatoare, azi merg acasa. Nu am mai fost in Constanta de 3 luni. Mi-e un dor nebun cum nu mi-a mai fost niciodata. In sfarsit ajung acasa, la mama. Sunt fericita.  Mi-a fost dor de dormitorul meu alb, de lucrurile mele si mai ales de ai mei. Imi doresc sa nu mai plec niciodata de  aici. E atat de bine cum nicaieri nu poate fi. Un weekend atat de scurt in care planuisem sa ma vad cu toti prietenii mei si am ajuns sa nu ma mai vad cu nimeni. Dorul de casa mea si de parintii mei au facut ca toate planurile cu prietenii sa fie anulate asa ca mi-am peterecut sambata seara lenevind, alaturi de cei dragi.

Era duminica cand m-am trezit hotarata sa ies la poze. Programasem doua shooting-uri insa vremea, vantul puternic si cerul mohorat m-au determinat sa anulez plimbarea pe malul marii. Am alergat toata ziua si am plecat spre Bucuresti cu ultimul tren. Never do that if you’re a girl. And alone. Am coborat fericita la gara de nord nestiind ce ma asteapta. Am mers spre statia de taxiuri, niciunul nu era disponibil. Toti se retrageau domne’ in Militari. Am descarcat 5 aplicatii de taxi pe telefon, plus Uber. Nimic. Nimic, nimic. Eram doar eu in statia de taxi si un grup de ciudati care radeau in hohote si se apropiau de mine. Am zis gata, asta e seara in care voi muri. Aplicatii tampite si nefolositoare. Iau un numar de telefon si sun. Acelasi raspuns. (ne pare rau, nu avem taxiuri disponibile, va rugam asteptati). Wtf? Hate this. Deja incepusem sa tremur, pe masura ce grupul dubios se apropia de  mine deveneam din ce in ce mai agitata. Acum e momentul Alina. Acum trebuie sa faci ceva daca nu vrei sa mori*imi ziceam in gand. O sun pe mama. Grupul dubios deja ajunsese in fata mea. Tremuram toata. Nu stiam ce sa fac. In acel moment apare un taxi, (dupa 40 de minute de stat in frig)  si opreste in fata mea. Doamne ajuta*imi spun cu voce tare. Sper ca nu merge spre Militari…

Ma urc in taxi si ma asez pe locul din fata. Niciodata nu fac asta. Voiam sa plec cat mai repede de grupul acela ciudat si nici nu mi-am dat seama ce fac. Ma uit spre sofer* hmm hai ca nu pare dubios, dupa care o ia pe stradute dubioase pe unde nu mai circula nimeni. Iar panica in mintea mea. Incepuse sa imi bata inima atat de tare ca imi venea sa plang. Deblochez rapid telefonul si intru pe maps. Uh! Merge in directia corecta. Slava Domnului…

 

 

OUTFIT DETAILS

jeans/ blazer : bsk

shoes : kotton

backpack : bonprix

shirt : mohito

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *